Otto van Bismark

                
      Congresul de la Berlin a fost convocat între 1 iunie si 1 iulie 1878 din initiativa marilor puteri europene, pentru revizuirea Tratatului de la San Stefano (1878), care încheiase Razboiul ruso-turc din 1877-1878. Sub presedintia cancelarului german Otto von bismarck, congresul a încercat sa împace Marea Britanie acordându-i dreptul de a ocupa Ciprul si limitând expansiunea navala a Rusiei. Congresul de la Berlin a recunoscut independenta României, proclamata la 9 mai 1877, si a restabilit autoritatea statului român asupra Dobrogei. Totodata, a recunoscut independenta Serbiei si a Muntenegrului, a stabilit granitele principatului Bulgariei, vasal Turciei, si a transformat Bulgaria de sud în regiune autonoma (Rumelia Occidentali), în cadrul Imperiului otoman, reducând practic Bulgaria la o treime din fostul ei teritoriu stipulat în tratatul de la San Stefano. A sanctionat atribuirea administratiei Bosniei si Hertegovinei catre Austro-Ungaria.

Sf. Beda, Venerabilul, (673-735)

            Carturar, teolog, si primul istoric englez , Sf. Beda a ramas în amintirea posteritatii, îndeosebi pentru scrierea sa intitulata "Istoria ecleziastica a natiunii engleze".Aceasta a fost  elaborata în latina în 731. Si-a început studiile de la vârsta de 7 ani în manastirile Wearmouth si Jarrow din Northumbria. Aici a scris vietile a cinci abati, mai multe comentarii biblice, imnuri, versuri, carti de astronomie, scrisori si studii de martirologie cu privire la 114 sfinti. A popularizat o noua cronologie, datând evenimentele în functie de data nasterii lui Hristos. Un sinod de la Aachen i-a acordat postum titlul de „Venerabil" în 836.

Vasco Nunez de Balboa (c. 1475-1517).

           
   Explorator si conchistador spaniol,Balboa a fost primul european care a descoperit coasta de est a Oceanului Pacific. A sosit în Lumea Noua în 1501, iar în 1510 s-a alaturat unei expeditii care a întemeiat orasul Santa Maria de la Antigua pe Istmul Darien (acum Istmul Panama), prima asezare europeana durabila de pe continentul american. Dupa ce a auzit zvonuri printre indienii bastinasi despre marea bogatie a incasilor, Balboa a pornit, în 1513, spre zona ocupata de acestia împreuna cu 190 de conchistadori, printre care si Francisco Pizarro, si o suta de indieni. Calatorind catre sud, a descoperit Oceanul Pacific, pe care 1-a numit „Marea Mare de Sud" si 1-a luat în posesiune în numele regelui Ferdi-nand V al Spaniei. Regele 1-a numit pe Balboa amiral al Marii de Sud si guvernator al provinciilor Panama si Coiba, sub autoritatea generala a unui nobil mai în vârsta, Pedro Arias Davila (numit si Pedrarias). Pedramx invidios pe Balboa, a uneltit pentru ca acesta sa fie acuzat de tradare si executat.

Babur (1483-1530).

       Fondator al Imperiului mongol în nordul Indiei,  acesta a fost întemeietorul dinastiei islamice a Marilor Moguli. Descendent al cuceritorilor mongoli genghis-han si timur lenk, Babur („Tigrul"), al carui nume real a fost Zahir ud-Din Muhammad, a mostenit principatul Fergana din Asia Centrala, la nord de Muntii Pamir. In 1504 a întemeiat un regat în Afghanistan dupa ce a cucerit orasul Kabul. Din 1519, Babur a început sa întreprinda incursiuni în nordul Indiei si în 1525 a lansat o invazie de proportii, la solicitarea lui Dawlat Han, guvernatorul Punjabului, de a-1 ajuta sa-1 înlature pe sultanul de la Delhi. In aprilie 1526, Babur a obtinut o victorie decisiva, desi sortii i-au fost potrivnici, la Panipat, la o departare de 84 de km la nord de Delhi, si în urmatorii trei ani întreaga Indie de Nord a fost inclusa în imperiul sau.

Babeuf, Frantois-Noel ,supranumit Grachus (1760-1797).

               
      Revolutionar francez socialist,Babeuf a fost un partizan al teoriei egalitariste în domeniul detinerii proprietatii. Doctrina lui egalitarista este cunoscuta sub numele de ba-buvism. In 1794 a început sa publice un mic ziar, Journal de la liberte de la presse, si a format o grupare numita Egalii. Planul sau de a organiza la 11 mai 1796 o revolta armata („conspiratia egalilor", îndreptata împotriva Directoratului) a fost dat în vileag iar el a fost ghilotinat. Ideile lui au influentat miscarea socialista din sec. XIX.

Avraam.

        Avraam a fost parintele fondator al natiunii ebraice, din care israelitii îsi revendica originea. In jurul anului 1800 î.Cr. a avut inspiratia de origine divina de a se aseza cu familia sa pe Pamântul Fagaduintei (Canaan), unde Dumnezeu le-a promis ca vor deveni o mare natie. Biblia povesteste cum Dumnezeu a pus la încercare credinta lui Avraam, cerându-i sal1 sacrifice pe fiul sau Isaac. Când Avraam a ridicat cutitul pentru a ucide baiatul, s-a aratat un înger care i-a spus sa-1 crute si sa sacrifice un berbec. Supunerea lui Avraam a fost dovada credintei sale. Musulmanii îl considera pe Avraam profet si stramosul arabilor prin fiul sau Ismail.

Aurelian, Petre S. (1833-1909).

                Agronom, economist si om politic român, Aurelian Petre s-a întors în tara dupa ce absolva, în 1860, cursurile Scolii Superioare de Agronomie de la Grignon (Franta). Acesta se impune, timp de jumatate de secol, ca reprezentant de frunte al gândirii economice din România. Tot el pune bazele învatamântului agronomic, editeaza numeroase reviste si publica studii proprii (Viitorul nostru economic, 1890), în care pledeaza pentru modernizarea economiei nationale si afirmarea unei industrii românesti. Se impune totodata ca o personalitate de prim-plan a vietii publice. Membru marcant al Partidului National-Liberal, este prezent, din 1879, în Parlament, unde ajunge sa ocupe functia de presedinte al Adunarii Deputatilor si, în doua rânduri, pe cea de presedinte al Senatului. Ministru în sapte rânduri, devine, între 1896 si 1897, sef al guvernului. Membru titular al Academiei la vârsta de 38 de ani, detine de sase ori functia de vicepresedinte al acestui for, iar între  1901 si 1904, pe cea de presedinte.

Sir Claude Auchinleck (1884-1981).

                 
      Feldmaresal britanic si unul dintre cei mai capabili comandanti din cel de-al doilea razboi mondial, Auchinleck a oprit înaintarea impetuoasa a feldmaresalului german Erwin Rommel catre Cairo, în prima batalie de la Elmein, din iulie 1942, si a evitat astfel pericolul ca Aliatii sa piarda Egiptul si sa fie eliminati din Africa de Nord. Poreclit „Auk" („Pinguinul") de trupele sale, maiestria si curajul sau au câstigat respectul lui Rommel, care 1-a considerat „un foarte mare conducator".Auchinleck a intrat în armata în 1903, s-a distins în primul razboi mondial si a comandat fortele terestre la Narvik în campania norvegiana din aprilie-mai 1940. A fost promovat la rangul de general si numit comandant al trupelor din India în noiembrie, înainte de a prelua Comanda Fortelor din Orientul Mijlociu la mijlocul anului 1941 .

Asoka (sec, III Î.Cr,)

                
       Ulimul mare împarat ai Indiei din dinastia maurya, care a domnit aproximativ de la 269 pana la 238 î.Cr , Asoka a ramas în istorie pentru impunerea budismului ca religie de stat si pentru înaltele sale norme etice. Dharma (învatatura despre adevarul religios) budista a insuflat grija pentru bunastarea spirituala si materiala a supusilor sai si de toleranta fata de celelalte religii. Dupa brutala cucerire a Regatului Kalinga, Asoka a renuntat la razboi din cauza suferintelor la care asistase si care i-au stârnit profunde remuscari. El a adoptat o politica, numita de el „cucerirea prin dharmasi a ridicat principiul nonvio-lentei (ahisma) la rang de institutie imperiali Asoka a cerut ca aceste principii sa fie sapate în stânci si pe stâlpi în întreaga Indie. Inscriptiile acestea, asa-numite Edictele Stâlpilor, reflecta gândirea si actiunile sale si sugereaza ca a fost un conducator eficient care a întarit si umanizat un remarcabil sistem administrativ. Asoka a ridicat manastiri budiste si a trimis misionari în statele învecinate si în altele mai îndepartate pâna în Siria, Egipt si Grecia. A reglementat sacrificarea animalelor si a îmblânzit legile aspre. Asoka a întretinut o armata permanenta, un serviciu secret si o birocratie numeroasa. Dupa moartea sa, imperiul s-a destramat, însa el este în general considerat unul dintre cei mai mari conducatori din istoria Antichitatii, unic prin originalitatea gândirii sale politice.

Asachi Gheorge (1788-1869).

                   
    Carturar si scriitor român si nascut la Herta, în nordul Bucovinei (azi în Ucraina),Gheorghe Asachi a studiat filozofia si ingineria civila la Lemberg, în Polonia (azi Lviv, în Ucraina), apoi (1808-1812) arheologia si epigrafia la Roma, aprofundând si literatura si artele plastice. întors în Moldova, a desfasurat o impresionanta activitate de ctitor în multiple domenii: învatamânt, teatru, presa, având o contributie importanta în impunerea limbii române în cultura nationala. In Moldova, a fost unul dintre întemeietorii primei institutii de învatamânt superior, Academia Mihaileana (1834), a publicat primul ziar în limba româna, Albina Româneasca (1829-1835; 1837-1850), a deschis prima ti-politografie, a organizat primele reprezentatii teatrale în limba româna (1816), a fost unul dintre întemeietorii Conservatorului filarmonic-dramatic (1836-1840), nucleul viitorului teatru national. Primul arhivist al statului la Iasi (1832-1849), a organizat Arhivele ca institutie. A cultivat toate genurile literare, poezia sa fiind considerata cea mai autentica manifestare a clasicismului în literatura româna premoderna.

Artaxerxe II (c. 436-358 î.Cr.).

                   
    Rege al Persiei intre anii 405-358 î.Cr., si fiul lui Darius II,Artaxerxe , în timpul domniei sale, Imperiul Ahemenid a avut de înfruntat numeroase revolte. Primul s-a ridicat Egiptul în 405 si a fost pierdut pentru tot restul domniei sale. Fratele sau mai mic, cirus cel Tânar, a angajat 10 000 de mercenari greci („cei zece mii"), într-o încercare de a prelua tronul, dar a fost învins si ucis în batalia de la Cunaxa în 401. Sprijinind dusmanii greci ai Spartei, Artaxerxe a redobândit orasele grecesti din Asia Mica prin pacea lui Antalcidas. Slab si influentabil, regele era controlat în mare masura de sotia si de mama I lui si depindea de sfetnicii sai. In anul 373, diversi satrapi, sau guvernatori provinciali, | au format o coalitie pentru a-1 rasturna de pe j tron. A avut nevoie de o perioada de câtiva ani (366-358) pentru a-i înfrânge, însa Arta s-a dovedit îndurator si a repus în functia de guvernator majoritatea rebelilor. In schimb, fiul sau, Artaxerxe III, personalitate energica si cruda, si-a ucis majoritatea rudelor si a înfrânt doi satrapi rebeli, pentru a restaura prestigiul stirbit al puterii centrale, reusind totodata sa recucereasca Egiptul.

Aristide (c. 539-c. 467 Î.Cr.)

              
    General si om de stat atenian, Aristide A\a luptat în Batalia de la Marathon în anul 490, când atenienii i-au învins pe persii invadatori . A fost exilat în anul 482, dupa un conflict cu rivalul sau atenian, politicianul Temistocle, dar a fost rechemat ta pentru a lua parte la victoria navala asupra persilor la salamina în 480. Aristide a condus contingentul atenian în batalia de la plateea din anul urmator. A stabilit tributul ce avea sa fie platit de membrii Ligii Maritime de la Delos si a avut un rol de frunte în dezvoltarea imperiului maritim atenian. A fost renumit pentru corectitudinea sa, de unde si supranumele de „cel Drept".

Apollodor din Damasc (c. 60-c. 125).

             


   Unul dintre cei mai straluciti arhitecti si ingineri ai Imperiului Roman , Apollodor, grec nascut în provincia Siria, devine arhitect sef al împaratului Traian si construieste, la solicitarea acestuia, între 103 si 105, la Drobeta-Turnu Severin de astazi, un pod de piatra peste Dunare, lung de 1 135 m. Vestigii ale acestui pod, traversat de armata romana în 105 la începutul celui de-al doilea razboi dacic, adevarata capodopera a tehnicii romane, au supravietuit pâna astazi. Dupa încheierea razboaielor dacice, Apollodor conduce la Roma lucrarile de înaltare a forumului si, în centrul acestuia, a Columnei lui Traian (107-113), ale carei basoreliefuri sunt o istorie daltuita în piatra a cuceririi Daciei si a înfrângerii lui Decebal. Cazut în dizgratie dupa moartea lui Traian, este executat din ordinul împaratului Hadrian, succesorul cuceritorului Daciei.

Anna (1665-1714)

             
    Regina a Marii Britanii si Irlandei (1702-1714),si ultimul suveran din dinastia stuart, Anna era fiica cea mai mica a regelui lacob II si, desi el era catolic, aceasta a fost crescuta în confesiunea protestanta si 1-a sprijinit pe cumnatul sau william iii când a invadat Ariglia si 1-a obligat pe lacob sa plece în exil. în 1683, Anna s-a casatorit cu printul George al Danemarcei. Ultimul ci copil care supravietuise a decedat în anul 1700, iar asa-numitul Act of Settlement, prin care s-a reglementat succesiunea la tron, a fost ratificat în anul urmator si asigura trecerea tronului, la moartea ei, verilor ei din dinastia de Hanovra, punând capat pretentiilor fratelui ei vitreg, lacob, vechiul pretendent la tron. Prin Actul Uniunii Parlamentul englez s-a unit cu cel scotian în 1707 în scopul de a-1 împiedica pe vechiul pretendent sa mai redobândeasca cândva tronul Scotiei. 

Anne de Cleves (1515-1557).

                

             Printesa germana si cea de-a patra sotie a lui Henric Revni al Angliei, Anne de Cleves a fost si consilierul regelui, Thomas Cromwell, sugerandu-i lui Henric sa-si aleaga o sotie dintre printesele protestante ale Germaniei: a ales-o pe Anne pe baza unui portret de Hans Holbein. S-a casatorit cu ea în ianuarie 1540, cu toate ca prima lor întâlnire a fost un dezastru si, la sosire, Anne nu cunostea limba engleza. Sase ani mai târziu, Henric a cerut anularea casatoriei, sub pretextul ca nu fusese consumata. I s-a acordat o pensie generoasa cu conditia sa ramâna în Anglia.

Mehmed Emin Ali Pasa (1815-1871).

            
    Om de stat si reformator turc, Mehmed Emin Ali Pasa, dupa ce a fost în serviciul Ministerului de Externe al sultanului, a ocupat functia de Mare Vizir în 1852. Aii Pasa a devenit unul dintre fruntasii miscarii reformatoare Tanzimat si a fost initiatorul edictului reformator Hatihumaium dat de sultan în 1856. Acesta garanta securitatea vietii si proprietatii crestinilor, permitea detinerea de functii civile de catre toti supusii, abolea tortura si permitea strainilor sa detina proprietati. Ali Pasa credea în autocratie si s-a opus adoptarii unei constitutii parlamentare.

Ambroziu, Sf. (c. 340-397).

               


   Episcop al Milanului ,  in anul 374, Ambroziu a fost guvernator roman al regiunii, într-o singura saptamâna fiind botezat crestin, hirotonisit si facut episcop. Considerat unul din cei 30 de Doctori ai Bisericii - teologi exemplari si apologeti crestini - Ambroziu a fost un predicator si scriitor de renume care s-a opus arianismului, doctrina religioasa ce nega identitatea de substanta între cristos si Dumnezeu-Tatal. A atacat de asemenea renasterea pagânismului si pe evrei, a influentat trei împarati romani, i-a botezat pe Sf. augustin de Hippona si pe fiul acestuia în 387. Ambroziu s-a opus executarii ereticilor si 1-a excomunicat pe împaratul roman teodosiu dupa masacrarea populatiei neobediente din Thessalonic, obligându-I sa ispaseasca o penitenta publica înainte de a-l reprimi în sânul Bisericii (390). Ambroziu a tinut predici remarcabile si a compus imnuri inspirate. A vazut Biserica si Statul nu ca pe niste rivali, ci ca institutii complementare aflate sub amenintarea ereticilor si a barbarilor.

Alfons (Alfonso) cel întelept (1221-1284).

     
     Rege spaniol al Castiliei si Leonului intre anii 1252-1284, Alfonso, a dat ordinul prin care a fost codificat dreptul castilian La Siete Partidas (Cele sapte diviziuni ale Dreptului) si s-a elaborat o istorie a Spaniei - prima lucrare de acest gen scrisa în spaniola (castiliana) si s-au tradus din araba în spaniola texte stiintifice. Alfons a scris el însusi poezii, dedicate mai ales Sfintei Fecioare. Realizarile sale politice nu s-au ridicat la nivelul calitatilor sale de învatat. A pierdut aproape 20 de ani în încercarea de a deveni suveran al Sfântului Imperiu Romano-German la concurenta cu pretendentul englez Richard, duce de Cornwall, pâna când, la moartea acestuia în 1275, papa Grigore X l-a convins pe Alfons sa renunte. Alfons nu a reusit sa duca la bun sfârsit cruciada împotriva Maurilor din sudul Spaniei, începuta de tatal lui, iar eforturile sale de a impune uniformizarea legislatiei si cresterea darilor, precum si disputele pentru succesiunea la tron, l-au determinat pe fiul sau Sancho IV sa se revolte si sa-1 interneze, în 1282,  la Sevilla, unde a si murit.

Alexandru II Nikolaevici (1818-1881).

       
    Tar al Rusiei din 1855 pâna la moartea sa si cunoscut drept „tarul eliberator", Alexandru a fost fiul lui Nicolae (Nikolai) I Pavlovici si a urmat la tron atunci când razboiul crimeii dovedea cât de înapoiata ramasese societatea din imperiul sau. Prin Reforma Agrara înfaptuita în 1861 au fost eliberati 40 mii. de iobagi. Alexandru II a continuat cu reformarea sistemului juridic^ vetust si a administratiei locale ineficiente. In ciuda reformelor sale, Alexandru credea în necesitatea mentinerii domniei autocrate, iar încrederea sa în forta militara 1-a facut sa instituie in 1874 serviciul militar obligatoriu .

Leon Batista Alberti, (1404-1472).

                
   Arhitect, sculptor, pictor si scriitor italian, Leon a fost si jurist, secretar papal, autor dramatic, matematician, gramatician si criptograf, întruchipând idealul renascentist al „omului universal". Primul sau tratat de arta, Despre pictura, scris în 1435, contine cele dintâi descrieri ale perspectivei. Printre celelalte carti despre arta ale lui Alberti s-au numarat "Despre sculptura" scrisa probabil prin 1460, si "Despre arhitectura", prima carte dedicata acestui subiect, publicata postum. Alberti a respins conceptia medievala despre arta ca expresie a ideilor religioase, subliniind în schimb baza ei rationala si stiintifica. A manifestat admiratie pentru antichitatea clasica. Ca arhitect, Alberti a insistat asupra componentei intelectuale a artei, precum teoriile proportiei. Doua dintre cele mai importante constructii ale sale care au supravietuit sunt bisericile San Sebastiano si Santa Andrea din Mantova.

Alcuin (Albinus Flaccus) (c. 735-804).

    


         Invatat si teolog englez. A studiat la scoala Diocezana din York, devenind mai târziu conducatorul ei. Invitat de împaratul carol cel mare (Charlemagne) sa înfiinteze o scoala palatina la Aachen (Aix-la-Chapelle). Aici în capitala Imperiului Carolingian a devenit unul dintre cei mai influenti sfetnici ai lui Carol cel Mare si un reprezentant de frunte al „Renasterii carolingiene". Alcuin a predat acolo din 782 si a elaborat ceea ce avea sa devina programa analitica unitara a învatamântului medieval. Cunoscuta sub numele de „Cele sapte arte liberale", era compusa din gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometrie, astronomie si teoria muzicii. Alcuin a încurajat transcrierea pe scara larga si pastrarea textelor antice. A scris el însusi numeroase scrisori, manuale scolare si tratate teologice si a revizuit liturghia Bisericii . Printre elevii sai s-au numarat conducatori ai asa-numitei „Renasteri carolingiene", în cadrul careia grupuri de învatati din Anglia, Spania si Italia s-au alaturat francilor si evreilor la curtea lui Carol cel Mare. în 796, Alcuin a ajuns staret al manastirii Sf. Martin din Tours, unde a ramas pâna la sfârsitul vietii sale.

Aetius, Flavius (c. 390-454).

        
       Cel mai talentat comandant militar al Imperiului Roman de Apus din sec. V, Flavius Aetius a fost ostatic o vreme în tinerete la huni, dupa care a devenit conducatorul fortelor romane din Gallia, exercitând din 432 pâna la moarte autoritatea efectiva în statul roman. Dupa ce distruge în 436 regatul burgund de pe Rinul Mijlociu, repurteaza pe Câmpiile Cata-launice (451), într-una dintre cele mai mari batalii ale Antichitatii, victoria asupra hunilor condusi de Attila care invadasera Gallia, obli-gându-i sa se retraga. Moare asasinat la Roma din ordinul împaratului Valentinian III. A fost supranumit „ultimul dintre romani".

Adams, John Quincy (1767-1848).

               
     Cel de-al saselea presedinte al SUA (1825-1829) si fiul cel mai mare al celui de-al doilea presedinte, John Adams , Quinci avea sa fie la vârsta de doar 11 ani, secretarul tatalui sau într-o misiune diplomatica în Franta , avand apoi în continuare o cariera de 70 de ani în serviciul public, ca diplomat, om de stat, politician si sef al Administratiei. Adams a fost senator federalist de Massachu-setts din 1803 pâna în 1829. Dupa cinci ani în care a fost ministru al SUA în Rusia, Adams a contribuit la negocierile pentru încheierea razboiului din 1812, ce au avut loc la Gent în Belgia. A fost ministru al Statelor Unite la Londra (1815-1817), înainte de a deveni secretar de stat în administratia James monroe (1817-1825). în aceasta functie, Adams a pus bazele unui secol de politica externa americana. Intr-un tratat cu Marea Bri-tanie, a demarcat granita cu Canada catre  vest pâna la Muntii Stâncosi; a reusit sa convinga Spania sa cedeze, în 1819, Florida Statelor Unite; a fost forta motrice din spatele Doctrinei Monroe, care declara ca Lumea Noua nu mai era deschisa colonizarii de catre I Europa. In timpul mandatului sau prezidential nu a înregistrat prea multe realizari, în parte din cauza opozitiei suporterilor lui An-drew Jackson fata de încercarile sale de a largi puterile guvernului. A fost reales în toate Congresele pâna la moartea sa în 1848.

Acheson, Dean (1893-1971).

       
     Politician american si principalul arhitect al politicii externe americane dupa Al Doilea Razboi Mondial, Dean Acheson a facut parte din administratia presedintelui Harry S. Truman, fiind asistent al secretarului de stat, subsecretar de stat si secretar de stat din 1949 pâna în 1953 si, apoi, consilier al presedintilor urmatori. A recomandat insistent controlul international al energiei nucleare si a sprijinit crearea nato. A contribuit la alcatuirea si aplicarea Planului marshall pentru reconstructia Europei Occidentale si a fost implicat în Doctrina Truman, în cadrul careia se oferea ajutor unor tari precum Grecia si Turcia, amenintate de expansiunea comunismului în Europa Rasariteana. Autobiografia sa, Present in the Creation, a primit Premiul Pulitzer în 1970.

Abdul-Hamid II (1842-1918)

             
      Ultimul sultan al Turciei în epoca ei de declin, într-o vreme când tara sa a fost numita de tarul Nicolaei „bolnavul Europei", Abdul-Hamid a suspendat Parlamentul si constitutia si a domnit despotic din 1876 pâna la înlaturarea sa în 1909, în urma revolutiei junilor turci (1908). Ostilitatea de astazi a armenilor fata de turci se datoreaza în mare masura masacrelor din 1895-1896. Pentru acestea Abdul-Hamid II a fost supranumit „Sultanul sângeros". In timpul domniei sale a avut loc Razboiul ruso-româno-turc (1877-1878), în urma caruia România si-a dobândit independenta de stat .